De luni întregi
Casa Maghiară din Ciucani este plină
de gălăgia produsă de copii. Da,
din zori și până seara! Înainte
de masă glasul copiilor din clasele
primare umplu atât clasele, cât
și curtea casei. Iar după masă se
adună elevii care participă la activitățile
extrașcolare organizate de Asociația
Maghiarilor Ceangăi din Moldova.
Cum s-a ajuns în această situație?
La începutul anului școlar primarul
comunei ne-a cerut ajutorul. Clădirea
școlii ajunse în stadiul de începere
a lucrărilor de renovare. Două clasele
ale căror săli au fost demolate
din clădirea școlii au fost găzduite
în două camere din casa noastră.
S-a mutat la noi grădinița și clasele
a II-a și a IV-a. Cu toate că locuința
de serviciu a profesorilor noștrii
a devenit mai înghesuită, în viața
de zi cu zi nu s-au creat dificultăți
cu mutarea claselor, i-am primit
cu bucurie atât pe colegii profesori
români, cât și pe elevi.
În noiembrie s-au ivit noi probleme.
Ploaia care nu voia să înceteze
a pus în pericol activitățile și
în aripa nedărâmată a școlii. Cadrele
școlii au apelat din nou la noi
ca să găzduim și clasele I-a și
a III-a. Însă aceasta era o problemă
mai amplă. Singura sală de clasă
și o cameră transformată în clasă
de grădiniță s-au demonstrat a nu
fi îndeajuns. Dar am reușit să găsim
și rezolvarea. În curte aveam o
"căsuță de oaspeți" pe
care am transforma-o în sală de
clasă, iar vis-a-vis de ea am pus
în funcțiune și o cancelarie pentru
profesori. În "transformare"
am lucrat împreună, mobilierul și
echipamentul necesar fiind oferit
de școală.
Conlucrarea noastră decurge fără
probleme, ambele instituții având
ca sarcină educarea copiilor din
Ciucani.
Construcția noii școli avansează
conform planurilor (datorită și
lobby-ului UDMR pentru obținerea
finanțării din partea statului român).
Sperăm, odată cu încheierea reconstrucției
școlii, că relația dintre profesorii
români și maghiari va fi la fel
de bună, doar lucrăm la educarea
acelorași copii. Sperăm, că în noua
școală conducerea acesteia va permite
și înființarea unui cabinet de limbă
maghiară.